Descriere
Tuia occidentala “Columnaris” (Thuja Occidentalis Columnaris) – arbore columnar, dezvolta o coroana zvelta, cilindrica si are ramurile compacte dispuse orizontal. Frunzele solziforme sunt dispuse opus, in patru randuri, pe ramuri si sunt de culoare verde intens pe partea superioara si verde pal pe partea inferioara, cu miros specific.
Thuja Columnaris o planta robusta, cu crestere piramidala spre alungita, chiar fara tundere isi pastreaza forma piramidala. Este planta cea mai des utilizata pentru gard viu vesnic verde.
Thuja occidentalis Columnaris creste repede, adaugind anual 25 cm in inaltime si 5 cm in latime. Face parte din categoria plantelor perene, traieste pina la 200 de ani si inaltimea maxima pe care o poate atinge este de 6 – 8 m, iar latimea maxima 1,5 – 2 m. Thuja Columnaris nu este pretentioasa fata de soluri si conditiile de crestere. Este rezistenta la ger.